Reţete gustoase, din produse cu tradiţie

Melci ondulaţi cu nucă


30 minute

usor

Paste



Ingrediente

  • 400 g melcişori ondulaţi sau melci Pambac
  • 300 g nuci
  • 3 linguriţe unt (sau margarină)
  • 200 g zahăr
  • 1 plic zahăr vanilat
  • ½ linguriţă scorţişoară
  • stafide
  • coajă de portocală
  • ciocolată amăruie rasă

Mod de Preparare

Perfectă pentru vegetarieni sau pentru cei care ţin post, reţeta de paste cu nucă la cuptor aduce aminte de copilărie. În acelaşi timp, este şi o mâncare consistent şi sănătoasă, nucile fiind bogate în grăsimi nesaturate şi antioxidanţi.

Pentru această reţetă, poţi începe cu pregătirea nucilor. Se macină miezul de nucă, apoi se amestecă într-un castron zahărul şi zahărul vanilat (în funcţie de cât de dulci le vrei, poţi să scazi cantitatea de zahăr sau să mai adaugi), scorţişoara şi stafidele.

Între timp, poţi pune melcii la fiert. Lasă apa să clocotească bine, pune sare şi un pic de ulei şi de-abia apoi adaugă pastele uscate. Lasă melcii la fiert conform timpului trecut pe ambalaj. Când sunt gata, scurge pastele şi adaugă un pic de unt tăiat cubuleţe (sau, alternativ, dacă ţii post, un pic de margarină) şi amestecă până se topeşte.

Peste melcii fierbinţi se toarnă apoi amestecul de nucă, scorţişoară, zahăr şi stafide. Poţi rade peste melci ciocolată amăruie sau o ciocolată cu lapte, după preferinţe. 

*Pentru patru porţii


Reţete Recomandate

Plăcintă Poale în brâu cu dovleac ( de POST)


90 minute

mediu

Faina


vezi reţeta

Cozonac moldovenesc cu aluat opărit à la Jamila Cuisine


130 minute

mediu

Faina


vezi reţeta

Cupcakes cu mălai şi căpşuni


40 minute

mediu

Malai


vezi reţeta

Inapoi la Reţete