Reţete gustoase, din produse cu tradiţie

Pandişpan cu mere


60 minute

mediu

Faina



Ingrediente

  • • 300 g făină Grania 000 pentru prăjituri
  • • 750 g mere
  • • 300 g zahăr
  • • 50 g stafide
  • • 50 g nuci
  • • un ou
  • • un plic cu praf de copt
  • • scorţişoară măcinată

Mod de Preparare

Pandişpanul stă la baza multor reţete de prăjituri şi torturi clasice, datorită volumului oferit de cantitatea de aer încorporată în timpul preparării aluatului. Secretul pentru un pandişpan pufos şi afânat este făina albă, de calitate.

Există o multitudine de variante pentru a ajuta un simplu pandişpan să devină un desert special şi apreciat de toată familia. Pudrat cu zahăr, glazurat cu cremă de ciocolată sau umplut cu orice fel de fructe, după propriul tău plac.

Pentru început, curăţă merele de coajă şi dă-le pe răzătoarea mică. Vei obţine 500 de g de mere rase, pe care le freci spumă cu zahăr, praf de copt, ou şi scorţişoară.

Taie nucile în bucăţele şi adaugă-le peste amestecul de mere, împreună cu stafidele şi făina Grania pentru prăjituri.

Amestecă foarte bine compoziţia cu o spatulă, de jos în sus, până va deveni moale şi aerată.

Pregăteşte o tavă tapetată cu făină şi toarnă compoziţia în ea. Ideal ar fi să ai la îndemână o formă de copt care se desface, dar poţi folosi şi o simplă tavă.

Acoperă tava cu o foiţa de aluminiu şi pune-o în cuptorul preîncălzit, pentru 40-50 de minute.

La final, răstoarnă pandişpanul pe o planşetă de lemn şi lasă-l să se răcească înainte de a-l servi.

Îl poţi tăia în pătrăţele şi presăra cu zahăr pudră sau scorţişoară măcinată.


Reţete Recomandate

Cupcakes cu mălai şi căpşuni


40 minute

mediu

Malai


vezi reţeta

Cozonac nefrământat


120 minute

expert

Faina


vezi reţeta

Paste bolognese


40 minute

mediu

Paste


vezi reţeta

Inapoi la Reţete