Această reţetă este varianta ardelenească a balmoşului, mâncare tradiţională românească. Are la bază jintuiala, un produs ce rămâne în urma fabricării artizanale a untului în gospodărie. Este o combinaţie de zer mai gros, bogat în proteine, cu lapte prins şi bucăţi de caş de oaie.
În acest zer gras se fierbe mălaiul, care rezultă în balmoşul simplu, dar deosebit de gustos.
Într-o oală cu pereţi groşi, de tuci sau din fontă, pune la foc mic jintuiala. Când observi că începe să fiarbă, adaugă tot mălaiul Pambac. Mai lasă preparatul la fiert pentru încă 10 minute.
Amestecă cu o lingură de lemn, pentru a evita formarea cocoloaşelor. Apoi, adaugă untul tăiat bucăţi, smântână şi sărează balmoşul după gust.
Continuă să amesteci bine, la foc mic, timp de 20 de minute, până ce toată compoziţia acoperită cu un strat de grăsime se desprinde cu uşurinţă de pereţii oalei. Răstoarnă balmoşul pe o farfurie întinsă şi lasă-l să se răcorească pentru câteva minute.
Poţi servi acest preparat cu iaurt, cu salată verde, ceapă verde, salată de roşii cu castraveţi, ceapă şi ridichi.