Bulz ciobănesc

45 minute
usor
Malai

Ingrediente

  • • Mălai Pambac
  • • brânză de burduf sau brânză în coajă de brad
  • • unt

Mod de Preparare

Bulzul este o mâncare tradiţională românească, potrivită pentru zilele friguroase de iarnă.

Până să fie introdus în meniurile restaurantelor tradiţionale, bulzul era preparat de către ciobanii de la stână, care îl umpleau cu brânză de burduf şi îl coceau direct pe jar. În unele părţi se găsea sub denumirea de urs de mămăligă, sau gâscă de mămăligă.A fost, în scurt timp, acceptat şi apreciat de consumatori, dar şi adaptat în funcţie de gustul fiecăruia.

Oraşul Covasna deţine recordul mondial, recunoscut de Guinness Book, pentru cel mai mare bulz preparat vreodată (50 de metri lungime). Se poate pregăti, acum, şi acasă, nu pe jar, ci la cuptor sau pe grătar, umplut cu brânză sau cu afumătură.

Primul pas este să prepari o mămăligă destul de tare, cu mălaiul extra Pambac. După ce este gata, împarte-o în mai multe bucăţi egale.

Modelează bucăţile în bulgari, pe care îi umpli cu brânză şi unt, după gust. Dacă vrei, îi poţi umple cu bucăţi de cârnat, carne sau şuncă, preparate în prealabil.

Ultimul pas este să coci bulgării de mămăligă pe jar sau în cuptor, timp de 20 – 25 de minute, până ce devin crocanţi la suprafaţă, iar brânza se topeşte. Îi poţi servi cu lapte bătut sau smântână, sau cu un ou ochi deasupra.