O salată de paste cu somon şi nuci este o salată deopotrivă light şi săţioasă. Nucile şi somonul sunt ambele resurse bune de proteine şi uleiuri benefice, pe când pastele Pambac sunt hrănitoare. Dacă eşti la dietă, poţi folosi şi paste integrale.
Prepararea acestei reţete este foarte simplă. Mai întâi, fierbe pastele. Pune suficientă apă la clocotit, adaugă un pic de sare, o lingură de ulei şi de-abia apoi adaugă pastele, în apa fierbinte. Lasă pennele la fiert, conform indicaţiilor de pe ambalaj.
Între timp, poţi felia somonul şi poţi spăla şi usca salata.
Pastele se scurg şi apoi, într-o sită încăpătoare, se trec printr-un jet de apă rece. Acest lucru este necesar doar în cazul salatelor cu legume crude şi paste, atunci când temperatura celor din urmă e bine să fie cât mai aproape de cea a legumelor.
Se amestecă salata verde aleasă cu bucăţile de somon şi nucile (pe care le poţi mărunţi sau le poţi adăuga mai mari). Apoi, urmează condimentele. Pune sare şi piper după gust şi stropeşte salata cu un pic de ulei de măsline. O salată fresh şi hrănitoare. Poftă bună!
*Pentru două porţii