Iată o reţetă potrivită pentru acele momente în care îţi doreşti o masă uşoară, dar săţioasă. Salata cu penne, legume şi brânză te poate scoate rapid din încurcătură şi îţi poate garanta un preparat rapid şi interesant pentru familie sau pentru musafiri.
Începe prin a fierbe pennele Pambac, conform instrucţiunilor de pe ambalaj, într-o oală cu apă. Pentru ca pastele să nu se lipească între ele, este bine să adaugi în apă foarte puţin ulei. Pentru gust, adaugă şi un praf de sare. În timp ce pastele fierb, pregăteşte legumele pentru salată. Curăţă roşiile, castraveţii şi ceapa şi toacă-le felii sau cuburi, în funcţie de preferinţele tale.
Pune-le într-un bol încăpător şi adaugă pătrunjelul şi mărarul tocat şi măslinele, cărora le-ai scos sâmburii în prealabil. Dacă vrei, poţi înlocui pătrunjelul şi mărarul cu alte verdeţuri, în funcţie de preferinţele tale. Poţi folosi busuioc sau oregano, care se potrivesc de minune cu roşiile şi cu branza de capră. După ce pastele au fiert, scurge-le de apă, da-le printr-un jet de apă rece şi adaugă-le în bolul cu legume.
La final, adaugă cuburile de brânză de capră, uleiul de măsline, zeama de lămâie şi sare, după gust şi amestecă bine. Poţi servi salata imediat, dar este la fel de bună şi după ce pastele s-au răcit.